Piept de pui cu migdale si curcuma

Cateva ingrediente, mult gust, sapoare, multa culoare. Asa se decrie in cateva cuvinte acest preparat, pe care eu il ador. E o mancare usoara, dar in acelasi timp aromata. Avem totul in aceeasi farfurie: moale, crocant, dulce, picant, alb colorat si mai mult decat atat este un preparat pe care il pregatesti in cateva minute.

Pipept de pui cu migdale si curcuma. Ingrediente (pentru 4 persoane):

– 1 piept de pui intreg

– 200 g orez basmati

– 100 g faina

– 1 lingurita de curcuma

– 1 lingurita de curry

– 1 lingura de otet balsamic

– 1 lingura de apa

– 1 lingura de vin alb sec

– ulei

– sare

Pregatire:

Am pregatit mai intai orezul. Exista mai multe modalitati pentru a fierbe orezul basmati. Cea mai simpla ar fi aceea de a folosi oala speciala utilizata in gastronomia indiana, dar din pacate asta imi lipseste deocamdata din bucatarie. Sper sa ajung ca intr-o zi sa nu mai existe nimic din ustensilele bucatariilor oricarui popor care sa imi lipseasca…e un vis.

O alta modalitate este aceea ca dupa ce spalam orezul si il lasam in apa rece pentru circa 20-30 de minute, sa punem apa la fiert (pentru 1 cana de orez, 1 cana si 1/2 de apa). Cand apa incepe sa fiarba adaugam putina sare si oerzul pe care il fierbem pentru circa 8 minute. In acest timp orezul va absorbi toata apa. Orezul se fierbe intr-o cratita cu capac sub care se pune un prosop de bucatarie sau care se lasa usor deschis sa poata iesi aburii.

O alta metoda, cea pe care am adoptat-o de data aceasta, din economie de timp, chiar daca de obicei o folosesc pe cea prezentata mai sus, este aceea de a pune orezul intr-o cratita, de a-l acoperi cu apa, care sa depaseasca orezul de 2 degete si de a-l pune la fiert acoperit ca si la cealalta metoda. Din momentul in care apa incepe sa fiarba, il mai lasam pe foc 8-10 minute.

Il mai putem fierbe in apa sarata, ca pe un orez normal, 5-8 minute, apoi il vom trece sub jet de apa rece si pune intr-o tipsie si da la cuptor la 90 de grade pentru circa 10 minute, amestecandu-l din cand in cand.

Sa trecem la pieptul de pui: il spal, il tai cubulete, il sar putin de tot. Amestec faina cu curry si curcuma. Dau bucatelele de pui prin amestecul de faina.

Intr-o tigaie antiaderenta pun migdalele pe foc si le las sa se rumeneasca putin, amestecand din cand in cand. Adaug sare, care va fi imediat absorbita de catre migdale, sting focul si le las in tigaia calda sa se usuce si sa devina mai crocante.

Intr-o alta tigaie incalzesc o lingura de ulei; adaug pieptul de pui dat prin faina si mirodenii. Il salt pentru a-i fixa mai bine condimentul si pentru a usca faina in jurul carnii. Adaug apoi un amestec facut din vin alb, otet balsamic si apa si continui sa salt pana obtin consistenta dorita. Sar si servesc pieptul de pui cu orezul si cu migdalele crocante deasupra.

 

piept de pui cu migdale si curcuma

piept de pui cu migdale si curcuma

Author: Greta

Share This Post On

Submit a Comment

Il tuo indirizzo email non sarĂ  pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *

Translate »
Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On Google PlusVisit Us On PinterestVisit Us On YoutubeVisit Us On LinkedinCheck Our FeedVisit Us On Instagram